Horoscop Urania Berbec 12-18 Februarie 2012

Horoscop 2012 Urania zodia Berbecului pentru saptamana astrala cuprinsa intre 12-18 Februarie 2012.

Horoscop Urania Zodia Berbec:

Pentru cei care s-au născut în zodia Berbecului săptămâna viitoare aduce o serie de elemente care accentuează comlicaţia din viaţa lor, riscurile sau situaţiile limită, dar, pe de altă parte, aduce şi posibilitatea unei alinări, atenuări sau vindecări. Complicaţiile sunt strict de natură personală şi pentru unele persoane născute în acest semn zodiacal se poate spune că viaţa lor e o vâlvătaie, sunt agitaţi, sunt implicaţi în tot felul de probleme, răspund solicitărilor, aleargă, muncesc, discută, se ceartă, argumentează, se epuizează.

Odată cu intrarea planetei Mercur alături de Neptun şi Chiron în Casa a XII-a se poate spune că contextul astral mai ţine şi cu ei. În măsura în care muncesc şi se obosesc pot să găsească resurse, să se bucure de ceea ce au făcut, să se liniştească sau să aibă un beneficiu interior care vine din mulţumire, din speranţă sau din posibilitatea de a se izola din când în când pentru a se ocupa de propria persoană.


VEZI VARIANTA VIDEO



Accentuez ideea de muncă şi sacrificiu şi subliniez faptul că multe dintre lucrurile pe care le fac acum sunt de ordinul detaliilor pe care trebuia să le rezolve altădată, să spunem la începutul lunii ianuarie într-un moment în care Marte nu era retrograd. Retrogradarea lui Marte în Casa a VI-a ne îndică nouă nevoia că fie nu au muncit la nivelul cerut, fie au amânat să execute o serie de activităţi şi acum acestea se află la termenul scadent. Sunt în întârziere şi trebuie să facă un efort special pentru a ajunge la zi.
Alteori munca nu a fost de calitate, nu au fost atenţi, au fost superficiali, au lăsat o serie de elemente de izbelişte. Neglijenţele se plătesc, comoditatea de altădată începe acum să coste şi coste mai ales timp, nu neapărat bani. Alteori această muncă, ce presupune refacere, corectare, revizuire, nu este din vina lor, ci este rezultatul unor situaţii complexe care se schimbă de la o zi la alta modificând datele unui proiect sau ale unei sarcini de serviciu în aşa fel încât se poate spune că sunt angajaţi la celebra cooperativă „munca în zadar”.
Fac şi refac şi transformă fără să fie vorba de un progres. Mai bine zis este vorba de o adaptare continuă a acelui proiect, a acelei mize la o realitate care se metamorfozează şi se degradează continuu, ceea ce nu este de natură să le dea nici satisfacţia muncii, nici a unei valori. Deocamdată sunt dependenţi de condiţionări exterioare. Săptămâna le aduce un beneficiu de calm din două puncte de vedere.
Unul la nivelul psihicului, se calmează, se linitesc, se îmbunează sau se înseninează ori intră pe un făgaş de normalitate, încep să judece limpede, nu se mai înfierbântă, nu se mai ambalează, nu mai exagerează şi nu mai deformează datele realităţii aşa încât la un moment dat să nu mai ştie pe ce lume trăiesc. Pe de altă parte este vorba de o normalizare la capitolul stare fizică, simptom şi boală.
O serie de afecţiuni se atenuează, poate tratamentul a dat rezultate. Unii sunt mai liniştiţi, alţii sunt chiar bucuroşi pentru că ceea ce le-a complicat viaţa ori chiar i-a blocat la un moment dat, acum începe să reprezinte o amintire. Ba se întorc chiar în trecutul recent şi se miră cum au putut să sufere şi să îndure atâtea lucruri, o durere trupească, o afecţiune, o febră, o stare congestivă, o situaţie profund nemulţumitoare sau grevantă. Această acalmie este de natură să îi transforme şi, mai ales, să-i pregătescă pentru etapele viitoare pe care, evident, vor fi obligaţi să le trăiască şi să le parcurgă.
Deocamdată, Soarele rămâne, şi săptămâna aceasta, tot în Casa a XI-a a prietenilor şi le permite să stabilească o serie de contacte umane, să discute, să se întâlnească, eu nu folosesc termenul a socializa, în primul rând că el este un barbarism şi ca orice barbarism nu e corect gramatical. Chiar dacă nu ar sta de vorbă cu foarte multe persoane, fiinţele în sine rămân nişte fiinţe sociale. Şi la acest capitol Berbecii au avut destul de multe momente bune şi posibilităţi de a stabili căi de comunicare ori chiar de colaborare şi parteneriat cu o serie de persoane pe care nu le-au cunoscut.
Aceşti nou veniţi în cercul lor de relaţii sau, invers, ei întrând brusc într-o serie de structuri şi grupuri cu o coeziune şi cu un statut oficial, cum ar fi fundaţii, partide sau instituţii, le permite lor să stabilească şi alte repere personale de manifestare. Începând cu dimineaţa zilei de 19 februarie Soarele va intra în Casa a XII-a şi cu aceasta forfota legată de prieteni, dar şi suprasolicitarea la care au răspuns şi pe care au agreat-o sau au consimţit-o va înceta.
Prin urmare, dacă sunt exasperaţi de prieteni îi sfătuiesc să aibă răbdare până pe 19 februarie, după aceea o să-i lase toate lumea în pace. Pe 18 februarie vor trăi o clipă de nedumerire sau de dezamăgire. Un prieten pe care se bazau şi care le promisese ajutorul nu este în măsură să ducă la bun sfârşit promisiunea asumată. Nu este vorba de o trădare, ci este vorba de o imposibilitate. Fie acela şi-a asumat o răspundere prea mare peste puterea lui, nu a estimat corect realitatea sau, din exces de zel, din prea multă simpatie pentru nativul din Berbec, a încercat să treacă marea dar cu mijloace precare.
Acum se vede neputincios în faţa unui sfârşit de etapă. Contextul astral ne vorbeşte despre situaţie ratată, nu despre prietenie stricată, ci despre o nădejde pe care aceşti nativi şi-au pus-o într-o persoană, este vorba de o revelaţie sau de un capitol bifat în relaţiile sociale ale Berbecilor. În faţa acestei situaţii cei născuţi în Berbec sunt obligaţi să schimbe strategia. Prima mişcare: a nu se mai baza pe nimeni altcineva în afară de ei înşişi.