Horoscop Urania Rac 19-25 Februarie 2012
Horoscopul Urania zodia Racului pentru saptamana astrala cuprinsa intre 19-25 Februarie 2012.
Horoscop Urania Zodia Rac:
Pentru cei care s-au născut în semnul Racului săptămâna viitoare ar trebui să fie plină de situaţii dintre cele mai speciale care ţin de minte, de inteligenţă, de învăţătură, de percepţii superioare şi mai ales de dorinţa de a se înălţa, de a se curăţa, de a se purifica trupeşte şi sufleteşte, de a se implica în activităţi nobile, de a trăi pe picior mare din punct de vedere spiritual, de a accepta o serie de penitenţe sau de limitări în tot ceea ce ţine de excesul material, să nu mai cumpere cu nemiluita lucruri inutile, să nu mai risipească bani, să se mulţumească cu puţin din punct de vedere culinar, să îşi limiteze o serie de activităţi frivole şi inutile, să se dedea activităţilor serioase, ba chiar să se căptuşească cu o a doua existenţă, cu o formă de conversie a interiorităţii lor.
Dacă sunt obligaţi peste zi să trăiască într-un chip obişnuit şi să se supună unui mod de viaţă familial sau la locul de muncă, atunci când rămân singuri vor să se regăsească pe ei înşişi sau e bine să dea curs acestei dorinţe cât mai repede şi cu cât mai multă intensitate. Că doresc să citească lucruri care îi alină, că doresc să se roage, că doresc să se ducă la biserică sau doresc să se spovedească sau doresc să citească filosofie, să asculte muzică de o anume calitate, multe dintre excesele vieţii cotidiene încep să le displacă şi lor, fără să mai fie vorba de o atenţionare din afară sau de un îndemn. Poate nici chiar sfatul astrologului nu este suficient de puternic.
Propriul lor demers este motivat de o reacţie de intoleranţă faţă de insipid, de lipsit de valoare, faţă de tot ceea ce este vulgar, material, efemer şi precar. Această dorinţă de mai mult şi de mai bine, de progres personal este firească. Ea se întâlneşte la toate vârstele, o pot trăi cu intensităţi diferite şi femeile şi bărbaţii. Pentru cei tineri, însă, există un moment de mare, mare valoare, nu pot să-l definesc de răscruce pentru că nu aşa arată din punct de vedere astrologic, dar pentru unii această schimbare s-ar putea să capete la un moment dat, în timp, valoarea unui fel de reabilitare, redresare din mers care să îi salveze de la eşecul profesional, de la cel social, de la cel pedagogic-şcolar sau chiar de la cel material.
În felul acesta Luna nouă are chiar rolul unui semn, al unei borne de pe şosea. Se pune un accent, se trasează o linie şi de aici începe o anume numărătoare. De la acest grad II din Peşti, unde se produce faza de Lună nouă, cei născuţi în semnul Racului încep să îşi reorienteze întreaga viaţă şi activitate. Să ştiţi că nici cei maturi nu sunt scutiţi. Poate că nu întotdeauna lucrurile sunt atât de speciale şi de vizibile, dar câte un îndemn, câte un ghes, câte o provocare, câte un alean, un dor, o nostalgie sunt suficiente pentru a-i transforma pe aceştia încetul cu încetul în nişte persoane mai sensibile sau chiar extrem de curioase, dornice să se îmbăieze din cunoştiinţele şi valoarea informaţiei sau valoarea unei pregătiri profesionale care să le dea o altă dimensiune.
Unii poate că au trecut prin momente grele, au fost marginalizaţi, au fost umiliţi, au fost prost plătiţi, au fost marginalizaţi şi sancţionaţi social pentru că nu au învăţat la timp, nu au diplomă, nu au carte, nu au şcoală, cum s-ar zice, nu au valoare personală. Toate aceste lucruri s-au constituit în nişte argumente profunde şi reale, rezonabile pentru a îşi lua revanşa în faţa vieţii.pe o astfel de conexiune astrală ei pot să facă toate demersurile necesare, mai întâi la nivelul interiorităţii, apoi al exteriorităţii. De altfel, de acum încolo vor avea timp, vreo şase ani de zile, să tot facă schimbări în viaţa lor.
Unele vor fi bruşte şi radicale, impuse de, cum se zice în popor, de soartă, adică de construcţia astrală, altele vor fi impuse de propria lor conştiinţă şi în felul acesta vor deveni superiori, vor deveni stăpânii propriei lor existenţe. Unele firi mai bătăioase, mai dornice de afirmare pot să obţină un succes şi zilele de 24, 25 şi 26 februarie pot să le dea, mai ales femeilor, o vocaţie specială de a se lupta pentru ceva, o idee, o miză sau chiar o funcţie. Mai anapoda rămâne Casa prietenilor de unde vin tot felul de amărăciuni, tot felul de subminări, de răsturnări de situaţie care nu le fac plăcere.
O serie de oameni se poartă urât, vorbesc cum nu trebuie, îi acuză pe nedrept, nu dau dovadă de caracter, de stabilitate afectivă şi se poartă la întâmplare, haotic, fără să se gândească la consecinţele pe care le provoacă. Felul în care sunt judecaţi şi priviţi puţin le pasă acestora şi mânaţi de egoism dau în stânga şi în dreapta sau iau din stânga şi din dreapta să aibă ei mai mult. Într-un astfel de context cei născuţi în semnul Racului pot să se simtă răniţi, jumuliţi pur şi simplu, nu neapărat păcăliţi, am spus jumuliţi în sensul unui abuz, oameni care nu mai au obraz şi care tot cer, profită, iau, firi apucătoare care îi sacrifică pe aceşti nativi până într-o zi când aceştia se vor ridica împotriva acestui tip de relaţie umană, care nu o dată atinge pragul odiosului, nu doar al lipsei de onestitate, şi vor pune ordine într-o astfel de relaţie.
Dar nu este încă momentul. Nu este săptămâna viitoare cea mai indicată pentru discuţii. De cele mai multe ori nativii din semnul Racului sunt provocaţi la dialog, sunt obligaţi să răspundă, sunt somaţi să dea o explicaţie. O fac cu foarte multă greutate, uneori cu durere în suflet, alteori doar cu o imensă lipsă de chef de a mai vorbi şi toca verzi şi uscate sau de a da explicaţii inutile. Se revine la o chestiune veche de aproximativ doi ani, doi ani şi jumătate, se revine la discuţii care păreau epuizate, la acuzaţii care păreau să fi fost definitiv soluţionate şi rezolvate prin documente, prin mărturii, prin chiar trecerea înseşi a timpului care are sau ar fi trebuit să aibă o funcţie de revelaţie. Timpul care vine şi pune ordine în tot şi toate ar fi trebuit să funcţioneze şi aici. Şi iată că nu despre asta este vorba.
Persoanele care sunt implicate în activităţi cu miză mare publică ar putea să fie atacaţi, provocaţi sau puşi în situaţii dintre cele mai neplăcute, sau puşi în situaţia să accepte ideea că trebuie să părăsească un loc în care au muncit, au activat, în care s-au afirmat. De aici, probabil, şi o serie de certuri sau schimburi de replici şi de discuţii care se poartă într-un chip inegal. Ceilalţi vorbesc într-una, iar cel născut în semnul Racului tace, înghite, ascultă şi răspunde într-un fel trunchiat şi neconvingător.
Horoscop Urania Rac 19-25 Februarie 2012
10:08
Horoscop