Pesti 4-10 Martie 2012

Horoscop Urania Pesti 4-10 Martie 2012
Horoscopul 2012 Urania zodia Pestilor 2012 pentru saptamana astrala cuprinsa intre 4-10 Martie 2012.

Horoscop  2013 Urania saptamanal Zodia Pesti:

Peştii sunt, cu siguranţă, vedetele acestei perioade prin prezenţa lui Neptun, iată, după 160 şi ceva de ani în domiciliu, prin prezenţa Soarelui în acest semn zodiacal, prin prezenţa lui Chiron în exaltare, care îşi găseşte o vocaţie vindecătoare şi tămăduitoare unică, poziţie care se repetă o dată la 50 de ani, deci suntem în faţa unui aspect, totuşi de mare lentoare şi, în sfârşit, prin tot ceea ce ţine de aceste zile, care ne împing cu analiza cât mai repede, spre data de 8 martie, când se alcătuieşte şi faza de lună plină.
Soarele în Peşti este participant, la acest moment astronomic cu impact astrologic, iar Luna se va afla în Fecioară, după ce va fi făcut, cu nişte ore înainte o conjuncţie cu Marte. Peştii sunt puşi pe jăratec, sunt activi, sunt hipereactivi, pe de-o parte ei sunt agitaţi, pe de altă parte sunt şi neliniştiţi de proiecte, de propuneri care le-au fost făcute, de o serie de premise care au fost avansate în vederea unei colaborări, a unui parteneriat.

Lucrurile poate că s-au oprit, s-au încetinit, s-au poticnit undeva, un moment bun ca să se disloce acea piedică este ziua de 8 martie, adică chiar momentul de lună plină, apogeul, când această Lună în Fecioară va locui chiar pe Casa a VII-a a contractelor şi a înţelegerilor parteneriale. Se pot semna o serie de contracte, dar cu oarecare dificultate, pentru că se vor purta discuţii, negocieri. Peştii vor ridica probleme, la un moment dat pot să facă şi opoziţie faţă de unul sau mai multe articole dintr-un proiect, dintr-un bruion de colaborare, pot să ridice condiţii şi să se tapeteze ori să se protejeze prin tot felul de alte măsuri ca un fel de anexă la contract.

Este interesant că, în acest moment, ei sunt luaţi destul de în colimatorul unui pătrat mistic care se va activa şi se va întări în 10 şi 20 martie, sensul vieţii este pe Casa a X-a şi îşi va spune cuvântul această poziţie, după cum îşi va spune cuvântul şi poziţia adversă a nodului sud pe Casa a IV-a, şi planetele din Peşti, şi Marte în Fecioară, tot ce se va întâmpla şi vom discuta.

Casa a III-a a Comunicării este excelentă, este splendită, este strălucitoare, aduce noroc, binefacere, protecţie şi progres, pot să leg toate aceste lucruri într-un context armonios, pentru că Venus şi Jupiter realizează un punct de sprijin de mare valoare, de mare importanţă într-un trigon regal în care cred că Pluton contează mai puţin acum, contează mai mult Marte din această Casă a VII-a a Contractelor, probabil că acolo, lucrurile sunt în evoluţie.

Contractul se desfăşoară greoi, negocierile sunt anevoioase, dar cauza şi miza, adică Casa a III-a, Comunicarea, merită efortul, merită riscul, merită încrederea şi merită deschiderea pe care o va realiza. Este un moment bun pentru aceşti nativi să facă rost de bani, să discute despre bani, să pună piciorul în prag ori de câte ori este vorba despre un beneficiu cu sau fără muncă, cu mai mult sau mai puţin efort.

În general, Peştii opţin lucrurile pe bază de muncă şi, deocamdată tot ceea ce ţine de cadou, se leagă doar de prezenţa Lunii în Casa a VIII-a în ziua de 10 martie. Poate că începând cu seara zile de 9 martie se pun premisele, anticipând cu câteva momente, cu câteva ceasuri, o serie de situaţii trecătoare, că Luna e trecătoare şi efemeră, şi poate să aducă lucruri ce plac inimii, care gâdilă, cum zicea poetul, simţurile într-un chip plăcut, lucruri agreabile şi, dacă ne gândim şi la Semnul Balanţei, atunci ar trebui să fie legate de artistic, estetic, lux sau plăcere.

Poate să fie vorba de mătase, haină, bijuterii, argintărie, aur, tablouri, muzică, băuturi bine şi tot felul de cadouri şi atenţii care pot să agrementeze viaţa de fiecare zi sau, cine ştie, pe termen mai lung, la un tablou te uiţi o viaţă. Dar toate aceste ipostaze nu sunt valorificabile decât pentru cei care au o dată de naştere în apropierea acestui moment şi e în logica lucrurilor sau pentru orice alt nativ din Semnul Peştilor care are, cine ştie, o bunică sau o mătuşă generoasă.